Reportaj foto: Coloniţa văzută cu alţi ochi…

Scris de Ludmila Pe data de 2 - Ноябрь - 2011 2 COMMENTS

Dacă am fi rugaţi să descriem Coloniţa în câteva cuvinte, fiecare dintre noi ar descrie-o în felul său. Dacă am fi rugaţi să alegem cele mai reprezentative locuri din localitate, pentru fiecare ar fi diferite.

Trecem în fiecare zi prin acest sat, ani la rând, dar multe lucruri nu le observăm — fie ele bune sau rele… Aşa e firea noastră —  alegem să vedem realitatea pe care vrem să o vedem.

Andrei Moraru, un tânăr din Străşeni, venit în vizită în Coloniţa pentru o activitate de la facultate,  a realizat o serie de fotografii din localitatea noastră. «Am stat în satul acesta o oră. Am mers doar pe un drum. Ce am văzut, aceea am fotografiat. Am căutat ce-i mai frumos. Pentru mine, asta e frumos. Nu casele moderne cu termopane, ‘șubă’ și ardezie» spune Andrei.

Dar pentru tine ce este frumos în satul Coloniţa? Care sunt locurile tale dragi? Ce îţi trezeşte amintiri, ce îţi place, ce te deranjează? Dedică o oră satului tău, surprinde-i viaţa în fotografii şi împărăşeşte-ţi viziunile şi cu ceilalţi.

Fotografiile le poţi expedia la emailul: ludmila.sarghi@gmail.com

Vizualizaţi mai jos fotografiile realizate de Andrei Moraru (septembrie 2011).

Septembrie 2011

Fotograf: Andrei Moraru

Site: http://andrei.infostraseni.md

Imagini vechi depre Coloniţa şi coloniţeni (II)

Scris de Valeriu Ciorbă Pe data de 3 - Август - 2011 ADD COMMENTS

Arhiva electronică a satului Coloniţa se completează cu imagini istorice despre evenimentele ce au avut loc în localitate. Vede-ţi mai jos o parte din colecţia de imagini ale fostului primar de Coloniţa — Tudor Ababii.

Rugăm insistent locuitorii satului să contribuie la completarea arhivei. Imagini vechi în format electonic pot fi trimise la adresa admin@colonita.md.

Urmăriţi mai jos imagini cu imobilul destinat unei gradiniţe noi şi încăpătoare pentru 160 de copiii.
Micuţii care acuma merg la gradiniţă cu greu încap în clădirea gradiniţei actuale.
Fotografii exclusive din interiorul asa zisei grădiniţe.

Să aveţi parte de un Paşte luminat!

Scris de Vica Pe data de 23 - Апрель - 2011 ADD COMMENTS

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători religioase pentru creştinii. Pe lîngă faptul că se pregătesc spiritual, creştinii pregătesc şi casele lor, ograda şi chiar satul.
Satul Coloniţa arată în prag de sărbătoare mai frumos, mai curat, cu bordurile văruite, cu casele luminate şi cu cuptoarele mirosind a miel copt. Biserica îşi aşteaptă oaspeţii cu icoanele împodobite cu crini, crizanteme şi garofiţe vii, iar crucea de pe cupola bisericii, împodobită cu luminiţe albastre, ne cheamă să mergem să ne bucurăm de Învierea Domnului. Cu toţii aşteptăm dimineaţa când se vor sfinţi bucatele şi vom putea gusta din cele pregătite — miel, ouă roşii, cozonaci. Astăzi ne vom ierta păcatele unul altuia, ne vom bucura de cei pe care îi avem alături şi vom fi mai buni.

Vă dorim un Paşte fericit alături de cei dragi! Linişte, lumină  şi armonie în sufletele şi casele voastre!

Locuitorii satului au spus „Hai Coloniţa”

Scris de Vica Pe data de 22 - Апрель - 2011 3 COMMENTS

Locuitorii satului Coloniţa s-au alăturat Campaniei de curăţenie în toată ţara „Hai Moldova” şi au reuşit, într-o singură zi, să cureţe satul de câteva tone bune de gunoi. Mai mult de 300 de saci cu gunoi au fost adunaţi de pe străzile şi spaţiile de agrement din Coloniţa, iar obiectele mai voluminoase au fost încărcate direct în tractoare – care au fost 3 la număr şi au făcut de câteva ori „naveta” pe traseul Coloniţa — Gunoiştea de la Boiereasca.

„Hai Coloniţa” a avut loc miercuri, 20 aprilie, evenimentul fiind amânat de sâmbătă din cauza timpului nefavorabil. Ziua de „muncă” a început, oficial, la 10.00 dimineaţa, cu timp frumos, costume speciale, mulţi saci, greble, dar… puţini „voluntari” de a participa la acţiune.

Cei care au venit însă cu intenţia bună de a face Coloniţa mai curată s-au apucat de lucru, fără a aştepta mari onoruri. În jurul orei 12 s-au alăturat elevii liceului, care au fost repartizaţi în dependenţă de clase pe diferite sectoare notate pe „harta gunoiului”. Parcul satului, stadionul şi marginea pădurii, traseul Coloniţa-Tohatin, livada, râpa, valea dinspre rally, strada centrală şi alte locaţii au fost „invadate” de mici voluntari de la liceul satului, care cu spor şi dispoziţie pozitivă au curăţat sectorul lor, cu multă responsabilitate.

Elevi din clasele a V-XII, dar şi cei din clasele primare, au dat cu toţii o mână de ajutor pentru a face satul mai curat înainte de Sfintele Sărbători de Paşti. Mai puţini au fost dintre cei maturi care să fie la fel de activi. Ori ei nu locuiesc în acest sat? Motivând că „e miercuri şi e zi de lucru, studii”, mulţi tineri şi maturi au preferat să stea pe internet sau să-şi facă treburile de prin casă, decât să iasă jumătate de oră la făcut curăţenie.

„Sunteţi de la organizaţie? – mă întreabă un locuitor al satului, văzându-mă în costumul alb special. – Nu, îi răspund, sunt din sat. Trebuie să vină cineva de la „organizaţie” ca să ne facă curat?”.

S-a adunat mult gunoi şi de tot soiul. Pungi, sticle, plastic de tot felul, borcane metalice, scutece şi prezervative, papuci şi haine „uitate” de cineva, scaune de la maşini, căldări şi materiale de construcţie, aruncate pe râpă, piese electronice, aragazuri vechi etc. etc. Gunoiul reciclabil (în special sticle din plastic) a fost pus separat pentru a fi ulterior prelucrat şi reutilizat.

Unii au încheiat lucrul pe sector la ora 14-15, alţii au lucrat până la ora 19.00.

Elevii au fost cei mai receptivi şi mai conştiincioşi „lucrători”. Lor le datorăm, în mare parte, că în localitate este astăzi mai curat. Au fost bravo şi unii tineri, care au ajutat benevol, chiar dacă nu toţi erau de baştină din Coloniţa. Un rol important la avut şi coordonatorul local al proiectului „Hai Moldova” – Vica Mazîlo.

Primăria satului Coloniţa a oferit 1500 lei pentru procurarea sacilor, care au fost suficienţi şi de o calitate bună. Lidia Ghimpu, consilier local a venit cu ajutor atât la lucru, cât şi din punct de vedere financiar, oferind 360 lei pentru combustibil. Vasile Braghiş, juristul satului a donat 10 litri de motorină. De un mare ajutor au fost cele 3 tractoare cu care a fost transportat gunoiul la Boiereasca – gunoiştea autorizată a satului Coloniţa.

BRAVO tuturor celor care s-au implicat şi au dat o mână de ajutor – fie că i-am menţionat aici, fie nu! Aţi făcut un lucru bun şi trebuie să fiţi mândri că în această zi aţi spus toţi un mare „Hai Coloniţa!”.

P. S.: Cu o săptămână-două înainte de această campanie, în timp ce aşteptam microbuzul la staţie, o doamnă se plângea de murdăria din localitate şi spunea, referitor la această campanie: „eiii… într-o singură zi nu poţi rezolva mare treaba… dacă oamenii ăştia aşa sunt de fire şi lasă murdărie în jurul lor, ce poţi face într-o singură zi?”. Ştiţi ce făcea doamna în timp ce spunea acestea vorbe? Mânca seminţe de floarea soarelui, scuipând pe jos, chiar în staţie.

Aceste acţiuni de salubrizare, ale elevilor, sătenilor şi a celor care au venit cu această iniţiativă au scopul de a ne face să conştientizăm că de noi depinde dacă trăim într-un „grajd” sau într-o „grădină” frumoasă.
Nu am curăţat tot satul,dar am arătat că putem s-o facem şi la sigur am învăţat elevii o lecţie bună de viaţă.

Mai jos puteţi vedea pozele celor mai harnici locuitori ai satului, cărora le pasă!!!

S-a topit zăpada, a DISPĂRUT LIVADA!?

Scris de Valeriu Ciorbă Pe data de 9 - Март - 2011 8 COMMENTS

Renumita livadă de cireşe nu mai este!
Frigul din case sau neglijenţa autorităţilor locale au dus la disparitia aproape în totalitate a livezii de cireşe, care a rămas în amintirea tuturor elevilor şcolii din Coloniţa.
Astăzi putem vedea doar cioturi  şi citeva tulpini de copaci .  .  .
Vede-ţi mai jos cum arata locul unde a fost livada. Imagini din data de 6 martie 2011.

Coloniţa — Colţ de rai

Scris de Vica Pe data de 26 - Январь - 2011 3 COMMENTS

Coloniţa este situată între dealuri, situată la 7 km de Chişinău un adevărat colţişor de rai, o poveste.
Cum intri în Coloniţa eşti pătruns de liniştea satului şi de aerul curat.
Am încercat să redau acea lucire a soarelui care în satul tău natal este parcă mai caldă decît în altă parte, chiar dacă termometrul indică valori negative.

Fulgi peste Coloniţa

Scris de Vica Pe data de 7 - Январь - 2011 3 COMMENTS


ianuarie 2011, fotograf Vica Malizu

Reportaj foto de la evenimentul de comemorare a lui Gheorghe Ghimpu

Scris de Vica Pe data de 15 - Ноябрь - 2010 4 COMMENTS

Culori de toamnă…

Scris de Ludmila Pe data de 1 - Ноябрь - 2010 4 COMMENTS

Culori de toamnă… privite prin obiectivul aparatului de fotografiat al Elenei Ababii.

Locaţia: Pădurea de lângă «MIS» , s. Coloniţa